Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, primarul Nicolae Robu şi reprezentanţi ai fotbalului local se vor întâlni miercuri după-amiază pentru a decide soarta echipei Poli Timişoara.
Fanii timişoreni nu mai vor să se complice cu clubul lui Marian Iancu. Găurile numeroase făcute de conducere, procesele numeroase pe care le are, atitudinea lui Iancu, toate acestea iî fac pe membri Druckeria să ia în considerare continuarea activităţii fotbalistice timişorene prin intermediul altei entităţi.
La dezastrul anunţat şi aşteptat de toată lumea, la Poli s-a mai adăugat de miercuri, 20 iunie, o nouă filă. FIFA a anunţat că FC Politehnica Timişoara va fi penalizată cu şase puncte în clasament, aceasta ca urmare a neplăţii datoriilor către Slovan Liberec pentru fundaşul Milos Brezinsky
Confruntat cu lipsa de interes a autorităţilor de a pompa din nou bani în FC Politehnica Timişoara, Marian Iancu anunţă pentru prima dată, într-o postură oficială, posibilitatea de demarare a procedurii de insolvenţă a clubului. Într-un anunţ oficial postat pe site-ul clubului el face cunoscut faptul că echipa are un minus în fonduri în valoare de peste 7,5 milioane de euro.
Proaspăt câştigător al alegerilor locale pentru Timişoara, viitorul primar Nicolae Robu a răspuns, joi seara, unei invitaţii lansate de membrii Asociaţiei Suporterilor Bănăţeni, Druckeria. Noul edil şi fanii sportului au avut o primă discuţie legată de găsirea unor soluţii de salvare a echipei fanion a Banatului, Poli Timişoara.
Ştiri din Timiș
Pasajul Solventul este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, menit să fluidizeze traficul dintre nordul și sudul orașului. Chesonul de beton care va forma pasajul continuă să fie împins pe sub liniile de cale ferată.
Eveniment
O misiune de patrulare a jandarmilor montani din zona stațiunii Muntele Mic, din județul Caraș-Severin, s-a transformat într-o acțiune de salvare, după ce o familie din Timișoara a rămas blocată cu autoturismul în zăpadă, în zona montană Șaua Jigorie.
Turism
Pe coasta de vest a Africii, în fiecare an, în prima jumătate a lunii ianuarie are loc un festival dedicat spiritualității locale: voodoo. Stereotipic, acest curent a fost asociat cu lucruri negative, printre care magia neagră sau ritualuri demonice. Toată lumea cunoaște celebrele „păpuși voodoo”. În realitate, vorbim de un set de credințe tradiționale și un spiritualism aparte.
Ştiri din Timiș
În perioada 18-25 ianuarie, în Timiș se va desfășura Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor având ca temă călăuzitoare: „Crezi tu aceasta?” (In 11,26), care pornește de la dialogul dintre Isus și Marta, atunci când Isus a vizitat casa Martei și a Mariei din Betania, după moartea fratelui lor Lazăr, așa cum este relatat de Evanghelistul Ioan.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții sau la un spectacol de teatru.
Ştiri din Timiș
La finalul lunii ianuarie, elevii de clasa a XII-a vor susține primele probe pentru examenul de Bacalaureat. Evaluarea competențelor va avea loc în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, chiar dacă cursurile nu sunt finalizate.
România
Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
2