Chiar daca a jucat in partidele din acest debut de sezon pentru Poli, Srdjan Luchin va pleca de la echipa Viola, urmand sa ia calea unei formatii din Liga I.
Startul excelent de campionat continuă pentru Politehnica Timişoara. Echipa antrenată de Vali Velcea a obţinut sâmbătă dimineaţa cea de-a treia victorie a sezonului. Primul matineu după nouă ani a adus pe „Dan Păltinişanu” o victorie, destul de greu obţinută, împotriva celor de la FC Olt Piatra Olt, scor 1 – 0.
Politehnica Timișoara e pregătită pentru startul sezonului handbalistic, lucru pe care elevii lui Vuckovic l-au demonstrat printr-o nouă victorie în compania echipei sârbe Metoplastika Sabac, 32-25, într-o partidă cu porțile închise, joi după-amiaza, la Sala Constantin Jude.
Fotbaliştii experimentaţi care au mai rămas la Poli Timişoara sunt conştienţi că cel puţin în perioada viitoare vor fi nevoiţi să continue cu echipa în divizia secundă. Chiar şi aşa, ei promit că nu vor face rabat la calitatea pregătirii şi a jocului prestat în teren. Deşi nu şi-ar mai fi dorit să ajungă într-o ligă inferioară, Tameş, Sepsi sau Goga nu vor să mai comenteze pe această temă.
Fotbaliştii antrenaţi de Vali Velcea au avut destul de puţin timp liber la dispoziţie. Jucătorii de la Politehnica Timişoara pregătesc deja revenirea în faţa publicului propriu. La finalul acestei săptămâni are loc meciul cu FC Olt. Perioada plină pentru polişti va continua şi săptămâna viitoare, atunci când este programată o nouă etapă în Cupa României.
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole.
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. UPDATE: Au sosit membrii convocați la numărătoare.
1
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea primului tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Administrația Prezidențială, potrivit Hotnews.ro.
4
Ladies' Circle 19 Timișoara, împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, organizează o petrecere caritabilă cu ocazia Crăciunului. Fondurile vor merge către familiile nevoiașe din Folea și copiilor de la Centrul Rezidențial Sfântul Nicolae din Peciu Nou.