Deși au tăiat panglica la noul sediu al Clinicii de Dermatovenerologie încă de la sfârșitul lunii septembrie, autoritățile locale au început să mute abia zilele acestea cele două instituții sanitare în clădirea din Complexul Studențesc. Este vorba despre Policlinica nr. 3, care va funcționa începând de joi în fostul sediu al Universității Tibiscus, și despre Clinica de Dermatologie.
Primarul Timișoarei a anunțat că va renova clădirea în care funcționează Clinica de Oftalmologie situată pe strada Sfântul Ioan. Clădirea a fost ridicată în anul 1737, iar acum fațada acesteia a ajuns într-un stadiu avansat de degradare.
Azi în Timișoara
Marți, 5 noiembrie, puteți lua lecții de dans gratuite sau să vizitați expozițiile de la Memorialul Revoluției.
Eveniment
Accident cu o victimă, luni după-masă, în Timiș. Un băiețel de 3 ani a traversat strada prin loc nepermis și a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat de 47 de ani. Ulterior, copilul a fost transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Un șofer și un pasager au fost răniți, luni, într-un accident care a avut loc în apropiere de Timișoara.
Cinema
Cinema Victoria colaborează din nou cu Cinemateca TIFF și aduce o nouă proiecție în cadrul seriei dedicate cinematografiei contemporane, care din lipsa unui distribuitor local nu poate fi vizionată pe marile ecrane din România.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Județean Timiș și reprezentanții platformei educaționale Brio au transmis rezultatele elevilor la testarea standardizată. Au fost evaluați peste 40.000 de elevi din clasele IV-XII.
Eveniment
Căutări ale polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, în Timiș. Oamenii legii fac verificări după ce un băiat de 14 ani a plecat de la școală și nu s-a mai întors. Cei care au informații cu privire la locația în care se află sunt rugați să ia legătura cu cea mai apropiată secție de poliție sau să sune la 112.
Ştiri din Timiș
A părăsit Capitala și funcția de parlamentar pentru un post în județul natal. Alfred Simonis a depus jurământul și este, de astăzi, noul președinte al Consiliului Județean Timiș. Își începe mandatul cu o nouă Organigramă și anunță reduceri de personal.
3