După ce săptămâna trecută poliţiştii au controlat agenţii de pază de la şcolile şi liceele din Timişoara, acum a venit rândul paznicilor de la facultăţi şi cămine studenţeşti. Din 47 de unităţi verificate în noaptea de miercuri spre joi, în şapte locuri paznicii au fost de negăsit, iar în două dormeau.
Agitație mare, de 1 Iunie, în Parcul Copiilor din Timișoara. Sute de micuți s-au adunat acolo pentru a sărbători Ziua Copilului și pentru a asista la mai multe demonstrații pregătite pentru ei de polițiștii timișeni.
Poliţiştii de investigare a fraudelor i-au controlat, miercuri, pe comercianţii din complexele Euro şi Kapa din Timişoara. În doar câteva ore, poliţiştii au împărţit amenzi de peste 36.000 de lei.
Supriză pentru polițiștii din Făget care au oprit, sâmbătă seara, pe un drum public un tractor care era condus de un copil de doar 11 ani. Pentru ca surpriza să fie completă, polițiștii au aflat că puștiul fusese lăsat la volan chiar de tatăl său.
Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una animată pentru polițiștii de la Biroul Rutier din Timiș, care au prins trei șoferi cu alcoolemii de peste 1 la sută și chiar și un tânăr care conducea după ce a consumat cannabis.
Dr. Liliana Constantinescu, medic primar ORL, și-a început cariera independentă acum nouă ani, după finalizarea specializării în ORL la Timișoara, în 2016. La început, s-a concentrat pe afecțiunile urechii interne, un domeniu de care s-a îndrăgostit încă din al doilea an de rezidențiat. A pornit cu resurse modeste, folosind doar un audiometru și un timpanometru, însă și-a dezvoltat treptat activitatea medicală.
Anul acesta, alegerile prezidențiale reluate vor avea loc în luna mai. În 4 mai va fi primul tur, urmat de al doilea, în 18 mai.
Marți, 25 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Reprezentanții Aquatim transmit că, în perioada 25 - 28 martie, se va întrerupe apa în mai multe localități din județ pentru spălarea rețelei de distribuție și a bazinelor de înmagazinare.
Marți, 25 martie, puteți merge la un spectacol de teatru, la expoziții sau să vizitați Târgul de Paști din centru.
Imobiliare.ro, primul website de anunțuri imobiliare din România care aniversează anul acesta 25 de ani de la lansare, a ajuns să ocupe una dintre pozițiile fruntașe în clasamentul celor mai buni angajatori din țara noastră.
Din foaiere la scenă, de la sala de repetiție a baletului la balconul și muzeul Operei, angajații instituției vă spun în 23 aprilie povestea locului. Astfel, vizitatorii vor avea șansa să descopere spațiul într-o nouă lumină.