Veste bună pentru antrenorul ACS Poli, Vali Velcea. Tehnicianul va avea ocazia să-şi testeze echipa încropită peste vară chiar înainte de marele derby cu UTA. Pe 28 august Timişoara va avea meci de cupă, în deplasare, la Şoimii Pâncota.
CSU Politehnica Timișoara a încheiat pe locul al cincilea turneul amical de la Novi Sad. Handbaliștii bănățeni au înregistrat o victorie și două înfrângeri în cele trei jocuri disputate vineri și sâmbătă în țara vecină.
Handbaliştii timişoreni au pierdut primul meci amical al verii. Politehnica a cedat la limită testul de joi seara de la Zrenjanin, 20-21, cu 24 de ore înaintea prezenţei la puternicul turneu amical de la Novi Sad.
Handbaliștii Politehnica intră de joi la joc. Exact o lună au aşteptat alb-violeţii prima partidă de verificare, iar aceasta vine în 16 august, la Zrenjanin, în compania divizionarei secundă Proleter.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, este convins că echipa de fotbal a orașului va purta numele Poli, deși recunoaște că pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să obțină și acceptul lui Marian Iancu.
Capitală Culturală
După multă așteptare, Cinema Studio a pregătit un program de neratat pentru deschiderea sa oficială. Biletele urmează să fie puse în vânzare.
Ştiri din Timiș
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.
România
Candidatul independent, Mircea Geoană, a votat duminică, alături de familie, la Liceul I. L. Caragiale din București. El a declarat că românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară. Geoană susține că alegătorii au de ales între „corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism” şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă, scrie HotNews.
2
Ştiri din Timiș
Duminică, în jurul orei 11, la secția de vot amenajata la Școală Gimnaziala nr.30 a votat și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PSD Timiș.
2
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie.
10
Ştiri din Timiș
Potrivit reprezentanților Centrului de Comunicare Județean Timiș, duminică, la ora 10:30, nu au existat incidente la cele 619 secții de vot organizate la nivel județean. Secțiile se află sub protecția efectivelor MAI, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte. UPDATE ORA 14. Liniște și pace la urne, în Timiș