tion.ro Web analytics

Timişoara se pregăteşte de un nou meci al orgoliilor noilor echipe din fotbalul timişorean. Într-un meci care se va desfăşura cel mai probabil cu tribunele arhipline, pe Arena Electrica se vor întâlni, miercuri, de la ora 18, în faza judeţeană a Cupei României, Ripensia şi ASU Poli. Biletele au fost deja puse în vânzare.
Subiectul disputei pe palmaresul vechii echipe FC Politehnica tinde să devină unul fără sfârşit. După ce Marian Iancu, fostul patron al clubului ce a reprezentat oraşul în prima ligă, a ameninţat din nou cu interziceri ale folosirii numelui şi culorilor alb-violet, primarul Nicolae Robu vine cu noi argumente în favoarea ACS Poli. Palmaresul e în proprietatea clubului deja, dar acesta nu are drept de utilizare a acestuia, spune primarul.
Odată cu numirea unui nou preşedinte şi a unui nou antrenor la ACS Poli Timişoara, primarul Nicoale Robu a anunţat şi preluarea palmaresului vechii FC Politehnica de către noul club. Despre această preluare se discută de ani buni, acum şeful administraţiei a anunţat că procedura a luat sfârşit.
În momentul în care a apărut discuţia numirii lui Dan Alexa la ACS Poli, una dintre principalele variante vehiculate pentru completarea staff-ului tehnic a fost cea a lui Paul Codrea, actualul antrenor al concitadinei ASU Politehnica. Iată că, acum, clubul de liga a patra a reacţionat şi a anunţat că Paul rămâne pe postul unde este în prezent.

România

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit ministerele. Cum arată noul Guvern
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.

România

VIDEO. Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de către preşedintele Iohannis
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.

Dialoguri Sănătoase

FOTO. Primii pași spre sănătatea orală a copiilor. Sfaturi și inovații prezentate de Dr. Cosmina Dușan
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Colindătorii au trecut pragul Poliției Locale Timișoara
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.

Ştiri din Timiș

Marilen Pirtea, numit președinte interimar al PNL Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara. 1

Ştiri din Timiș

Vaticanul va deschide cinci „porţi sacre” pentru un ritual, în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special. 1

România

Crin Antonescu, desemnat candidatul coaliţiei la funcţia de preşedinte al României
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.

Ştiri din Timiș

Cum recunoști depresia de sărbători și care sunt persoanele expuse. Explicațiile psihologului Aurelia Marcoane
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici