Preferă să-şi vândă marfa pe trotuar, în loc să o expună pe mesele din pieţe. Unii comercianţi continuă să încalce legislaţia în vigoare şi să le dea bătăi de cap poliţiştilor comunitari din Timişoara.
Mai mulţi timişoreni care locuiesc în apropierea unor localuri, baruri şi cluburi, au reclamat la Poliţia Comunitară faptul că sunt deranjaţi, noaptea, de muzica la intensitate maximă. Patronii societăţilor comerciale care tulbură liniştea în toiul nopţii riscă să se aleagă cu amenzi de 500 de lei.
Faceţi curăţenie pe terenurile pe care le deţineţi, împrejmuiţi-le şi puneţi panou cu „proprietate privată” sau, în caz contrar, riscaţi să primiţi o amendă de la 500 la 1.000 de lei. Sancţiunile vor fi aplicate în Timişoara dacă aleşii vor fi de acord cu proiectul de hotărâre care prevede astfel de măsuri.
Chiar dacă autorităţile aplică periodic amenzi pentru încălcarea hotărârii de consiliu local prin care se interzice staţionarea voluntară a autovehiculelor de mare tonaj pe raza oraşului Timişoara, numărul celor care au ignorat aceste prevederi aproape că s-a dublat în acest an, comparativ cu anul trecut.
Mişcarea Naţională pentru Apărarea Drepturilor Omului din România acuză Poliţia Comunitară Timişoara de abuzuri. Reprezentanţii asociaţiei reclamă „modalitatea discriminatorie, abuzivă şi ilegală” prin care Primăria Timişoara, prin Poliţia Comunitară, înţelege să desfăşoare activităţile de prevenire a cerşetoriei.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.