După nenumărate plângeri venite în ultimii ani de la timişorenii din zona Stadionului „Dan Păltinişanu” şi din cartierele Soarelui şi Girocului, care reclamă faptul că nu se pot odihni noaptea din cauza muzicii care se aude de la cluburi, poliţiştii locali au decis să intervină. Au constatat şi ei că cele sesizate se confirmă şi au aplicat o amendă de 500 de lei în cazul clubului Heaven, pentru tulburarea liniştii pe timp de noapte.
Ştiri din Timiș
Pe 9 și 10 mai se sărbătoresc Ziua Europei și, respectiv, Ziua Independenței Naționale. Prefectura va organiza pentru fiecare dintre cele două evenimente în Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
Eveniment
O femeie de 40 de ani, pasageră într-un autoturism, a fost rănită și transportată la spital în urma unui accident în zona Buziașului. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.
Utile
Biroul de înregistrări decese al Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara va funcționa după un program special în perioada 1 – 4 mai, când bugetarii au o „minivacanță”. Acesta va funcționa vineri și sâmbătă, dar va fi închis joi și duminică.
Eveniment
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o rețea de trafic de droguri de mare risc, cercetând trei persoane implicate. Pe 23 aprilie, o persoană de 46 de ani a fost prinsă în flagrant în timp ce vindea 2 kilograme de droguri pentru suma de 70.000 de lei.
Eveniment
O fetiță de 12 ani din comuna Variaș, județul Timiș, a fost dată dispărută după ce a plecat de acasă la miezul nopții și nu s-a mai întors. Polițiștii fac apel la cetățeni pentru orice informație care ar putea ajuta la găsirea minorei. UPDATE. Minora a revenit acasă
Ştiri din Timiș
În acest weekend, pasionații de mișcare și natură sunt invitați să participe la „Turul obiectivelor – Descoperă Banatul pe două roți”, un traseu interactiv pe bicicletă, în care puteți descoperi locuri din Banat.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz anunță că municipalitatea renunță la cositul „mozaicat” vestit cu mare fast în urmă cu o lună. Dă vina pe firmele care nu ar fi implementat corect această metodă.
7