„Nu legați prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant! Nu intrați în anturaje dubioase!” sau „Evitați frecventarea locurilor și mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se pratică jocuri de noroc!”, sunt două dintre mesajele cu care sunt întâmpinați copiii, în Timiș, în pragul începerii noului an școlar. Polițiștii au ca scop creșterea gradului de siguranță al minorilor și desfășoară activități de informare.
Cei mici care s-au aflat sâmbătă la orele amiezii în Parcul Copiilor din Timișoara au avut parte de o surpriză. Au fost vizitați la locul de joacă de polițișt, iar autospeciala oamenilor legii au fost preferate de copii, în dauna „uțulușelor” și toboganelor din parc. Au primit și o lecție de educație rutieră.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2