Mulţi proprietari efectuează lucrări după cum îi taie capul la clădirile istorice din zona centrală a Timişoarei. Cel puţin asta spun reprezentanţii Poliţiei Comunitare că au constatat, după ce au verificat 218 imobile. La aproape jumătate s-au făcut intervenţii fără să se respecte legislaţia în domeniu.
Cei care efectuează lucrări de intervenţii, refaceri şi construcţii edilitar-gospodăreşti, cei care produc deşeuri vegetale, rezultate din întreţinerea zonelor verzi, sau deşeuri periculoase, rezultate din activităţi medicale, trebuie să prezinte la Primăria Timişoara, până în 15 februarie, un plan de eliminare a deşeurilor.
Din cauza temperaturilor scăzute de noaptea trecută, când s-au înregistrat şi minus 12 grade Celsius, mai multe persoane fără adăpost din Timişoara au fost transportate şi găzduite la spital.
Poliţiştii comunitari au intervenit pentru a-i linişti pe doi bărbaţi, unul de 37 de ani, iar celălalt de 41 de ani, care s-au luat la bătaie pe o stradă din Timişoara. Potrivit agenţilor, cearta, care pe fondul alcoolului a degenerat în bătaie, a pornit de la bani.
Poliţiştii comunitari, împreună cu controlorii Regiei Autonome de Transport Timişoara, organizează săptămânal acţiuni pentru depistarea persoanelor care călătoresc cu mijloacele de transport în comun fără bilet, abonament sau legitimaţie de călătorie şi au întotdeauna „clienţi” pe care îi pot amenda.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.