După ce locuitorii din zona Pieţei Badea Cârţan din Timişoara au acuzat autorităţile, primăria şi poliţia, că nu-şi fac treaba, că nu fac ordine în piaţă, unde e mizerie, se vinde orice, iar unii pieţari şi-au transformat maşinile în depozite de marfă şi ocupă permanent locurile de parcare, zilele trecute au fost organizate controale.
„De la primărie suntem, dacă nu deschideţi vă facem evacuarea” – aşa i-au trezit reprezentanţii Primăriei Timişoara pe locatarii blocurilor de pe strada Polonă, joi, la primele ore ale dimineţii. Le-au bătut la uşi cu Poliţia Comunitară şi i-au atenţionat pe cei care ocupă abuziv locuinţele sociale că urmează să fie evacuaţi.
Atenţie la oamenii străzii, la cei care încearcă să vă stârnească mila, mai ales dacă vă aflaţi în zona Gării de Nord Timişoara. Unii dintre ei devin agresivi dacă nu le daţi bani şi ar putea chiar să încerce să va jefuiască, mai ales că unii dintre ei sunt... hoţi cu acte în regulă. Un controlor al RATT a avut de a face cu un astfel de individ.
Persoanele pe care le vedem făcându-şi veacul pe străzi, adesea fără familie şi bolnave, care poate ne agasează prin comportamentul lor, ascund de cele mai multe ori adevărate drame. Este şi cazul unei femei de 52 de ani, fost cadru didactic, care a ajuns să trăiască pe străzile din Timişoara.
Poliţia Comunitară Timişoara a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, noi controale pe linia comerţului stradal. Agenţii au verificat dacă este respectat regulamentul de comerţ stradal, iar comercianţii deţin autorizaţii pentru a desfăşura astfel de activităţi.
Capitală Culturală
Art Encounters pregătește în această săptămână un tur ghidat gratuit al expoziției „DesFacerea Lumii”, realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán. Aveți ocazia să vizitați replica uneia dintre sculpturile lui Constantin Brâncuși.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
1
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
3
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată cu entuziasm în întreaga țară. Fiecare regiune se distinge prin tradiții și obiceiuri specifice, transmise din generație în generație.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ai o idee genială, o echipă hotărâtă și un plan bine pus la punct, dar ceva lipsește. Capitalul. Nu-i așa că pare ironic? Tocmai lipsa banilor blochează visul de a genera mai mulți bani.