Tot mai multe amenzi aplicate de forțele de ordine celor care nu poartă mască, în Timiș. Doar în cursul zilei de vineri, polițiștii și celelalte forțe de ordine care verifică respectarea interdicțiilor impuse, au împărțit aproape 350 de amenzi, peste 340 fiind pentru nepurtarea măștii în locuri publice.
Polițiștii și celelalte forțe de ordine care controlează modul în care sunt respectate prevederile legii pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 aplică tot mai multe amenzi în fiecare zi celor prinși că nu poartă mască în locuri aglomerate. În noaptea de sâmbătă spre duminică au amendat și un local din zona Piața Traian din Timișoara care a permis clienților să consume băuturi alcoolice în interior.
Polițiștii timișoreni care au ajuns, miercuri, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara au mers acolo la „dispoziția conducerii” IPJ Timiș. Șefii lor și-au exprimat „neliniștea cu privire la ofițerii și subofițerii care au intervenit la bloc”, a spus și medicul șef al UPU – SMURD, Mihai Grecu. Vă reamintim că sursele tion.ro susțineau că unii dintre oamenii legii ar fi prezentat simptome de greață și vărsături și au primit medicație înainte de a pleca acasă.
Luptă aprigă pentru ascunderea unei informații pe surse, primită în cursul zilei de miercuri de reporterii tion.ro. Mai mulți polițiști s-au prezentat, miercuri, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara pentru investigații medicale. Autoritățile nu au putut ascunde prezența oamenilor legii la unitatea spitalicească, însă au insistat că măsura este exclusiv una preventivă. Sursele tion.ro spun că o parte dintre polițiștii examinați prezentau grețuri sau vărsături, iar analizele au indicat anumite probleme „la ficat”, posibil provocate de substanța toxică.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.
Eveniment
La începutul acestei săptămâni, marți, trei copii de la o școală din Lugoj s-au luat de un coleg, în timpul unei pauze. La fața locului a fost chemată poliția.
1
România
G4Media.ro prezintă datele din al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă fără echivoc că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinația Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat de Nordis, companie intrată în insolvență la începutul lunii octombrie. La bordul avionului se mai aflau Alfred Simonis împreună cu soția, Sorin Grindeanu și Laura Vicol împreună cu soțul ei, Vladimir Ciorbă (co-acționar Nordis).
2