Un nou incident armat a avut loc joi dimineață la Montrouge, la sud de Paris, în care au fost implicați doi polițiști.
Riscă să înfunde pușcăria pentru nici 100 de euro. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani din Periam, care a furat găini și carne dintr-o casă din localitatea timișeană.
A vrut să intre în România, însă a fost întors de la frontieră. Este povestea unui albanez de 37 de ani care le-a prezentat polițiștilor de la Moravița un pașaport care avea aplicate ștampile false.
Dosare penale pentru doi italieni, soț și soție. Ei sunt cercetați acum de polițiști după ce bărbatul a încercat să o ascundă pe consoarta lui și să o treacă ilegal frontiera. Totul după ce femeia și-a pierdut actele în România.
Desfășurare de forțe, în șase și șapte ianuarie, cu ocazia Bobotezei și a Crăciunului pe rit vechi. Aproape 1000 de polițiști vor fi pe străzi pentru a împiedica faptele antisociale. Oamenii legii ne avertizează să avem grijă la hoții care își fac veacul în și în apropierea bisericilor.
Utile
Sâmbătă, 30 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la concerte, proiecții și diverse spectacole și ateliere.
Capitală Culturală
Publicul este invitat de către Filarmonica Banatul Timișoara la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an.
România
Curtea Constituțională amână până luni decizia privind validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale îmn România. Judecătorii așteaptă renumărarea tuturor voturilor, care se va termina duminică seară.
Ştiri din Timiș
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
1
Ştiri din Timiș
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, cât și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
9
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La un an de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, locuitorii județului Timiș s-au implicat exemplar și au contribuit semnificativ la atingerea noilor recorduri naționale - peste 3 miliarde de ambalaje returnate până în prezent și o rată de colectare în creștere de la o lună, la alta.