tion.ro Web analytics

Anunțată cu surle și trâmbițe la ultima vizită la Timișoara în calitate de premier a Vioricăi Dăncilă, sala polivalentă va fi construită în municipiu, așa cum dorea primarul Nicolae Robu, dar în niciun caz nu va fi gata până în 2021, chiar dacă, teoretic, această investiție se bucură de suportul Guvernului Orban. Singura șansă ca Timișoara să aibă o sală de sport nouă în anul în care va fi Capitală Culturală Europeană este ca polivalenta Politehnicii să fie finalizată, dar nici aici lucrările nu merg cum trebuie.
În luna octombrie se împlinesc nouă ani de când se lucrează la sala polivalentă a Universității Politehnica din Timișoara. Vorba vine „se lucrează”, pentru că mai mult s-a stagnat. Prima firmă a intrat în insolvență, au fost probleme cu proiectul, a fost necesară o expertiză după tragedia de la Colectiv, iar finalizarea lucrărilor a fost amânată. De anul acesta există un alt constructor, dar tot nu se lucrează.
Noul teren descoperit de primarul Nicolae Robu, pe care acesta ar dori construcția viitoarei săli polivalente, este considerat o glumă de președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra. Acesta susține că desființarea unei baze sportive, cum este cea de lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”, unde Robu vede deja viitoarea sală polivalentă, se poate face doar prin Hotărâre de Guvern, ceea ce înseamnă că demolările executate acum de municipalitate ar fi ilegale.
Sala Polivalentă a Timișoarei (care s-ar putea realiza la Giroc sau în urbea de pe Bega) rămâne o eternă poveste... O poveste care, cel mai probabil, nu se va termina în 2021, atunci când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii. De altfel, cum s-ar putea realiza acest lucru atunci când în 2019 nici nu a început construcția ei, nici nu a fost aprobat proiectul sau făcut vreun studiu de fezabilitate?

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 decembrie 2024, în Timișoara?
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.

Eveniment

Șofer rănit în urma unui accident produs la Timișoara
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.

România

Crin Antonescu ar fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie. 3

Eveniment

Tânăr arestat după ce a furat unelte din Moșnița Veche
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.

Eveniment

Necaz pentru o familie din Timiș. Acoperișul casei a luat foc
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.

Eveniment

Timișean depistat fără permis și băut în timp ce conducea prin Belinț
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. 1

Ştiri din Timiș

Doar două firme interesate să realizeze proiectul „Județul în miniatură” la Moșnița Nouă
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). 1

Ştiri din Timiș

Licitație pentru „securitate informatică” la Primăria Timișoara, după atacul cibernetic din august
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici