Nu toţi cei care au vândut brazi de Crăciun în Timiş au avut parte de sărbători fericite. Poliţiştii au dat, la finalul anului trecut, amenzi de aproape 80.000 de lei şi au confiscat 283 de pomi. Majoritatea comercianţilor sancţionaţi au fost cei veniţi din alte judeţe ale ţării, cu pomi care nu aveau sigilii crotalii.
Prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cei care scriu proiecte în cadrul Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”, pot primi finanţare nerambursabilă pentru înfiinţarea de perdele forestiere cu rol de protecţie. Deja în judeţul Timiş au fost semnate patru asemenea contracte, două cu societăţi comerciale, din Birda şi din Dumbrava, şi două cu primăriile comunelor Parţa şi Tomnatic, pentru fiecare fiind acordate importante sume de bani.
Condiţiile climatice din ultimele zile au fovorizat apariţia şi dezvoltarea dăunătorilor la pomii fructiferi. Tratamentul acestora se efectuează prin îmbăierea pomilor pe timp liniştit, când temperatura depăşeşte 3°C.
Peste 450 de pomi ornamentali şi arbuşti înfrumuseţează gospodăriile din Ghiroda, de la începutul acestui an, dupa ce în 2009 au fost sădite 950 de astfel de plante, prin Proiectul Verde.
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1