Un deţinut închis pentru infracţiuni economice, unul pentru delapidare şi al treilea pentru trafic de droguri. Acesta este echipa care formează Canal 7 Popa Şapcă, cel mai nou post TV timişorean, dar cu circuit închis, care emite doar în Penitenciarul Timişoara, începând de joi, 31 martie.
Chestorul Liviu Popa, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, a anunţat, potrivit agenda.ro, reorganizarea poliţiei rurale. Posturile comunale ar urma să fie desfiinţate, însă nu vor fi reduceri de personal. Comisarul-şef Gheorghe Popescu, şeful IPJ Timiş, consideră că măsura ar fi bună, iar de câştigat va avea atât Poliţia, cât şi oamenii care locuiesc în mediul rural.