După exodul medicilor români peste graniţă, în 2011 se preconizează un alt val de plecări, de această dată din sistemul de învăţământ. În ultimele luni, în Timiş, zeci de profesori au ales să renunţe la catedră pentru a schimba domeniul de activitate sau ca să plece la muncă în alte ţări, spune liderul filialei judeţene a sindicatului „Spiru Haret“, Virgil Popescu.
Gică Popescu a primit, miercuri, permisiunea de a părăsi Penitenciarul Rahova pentru 24 de ore. Fostul fotbalist va ieşi de după gratii joi şi va participa la înmormântarea tatălui său.
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul acestuia ar urma să vină un alt comisar sef, Gheorghe Moldovan. Și zilele șefilor adjuncți ai Inspectoratului de Poliției al Județului Timiș sunt numărate.
Consiliul Judeţean Timiş decernează anual, începând din 2002, Premiile „Pro Cultura Timisiensis”, distincţie acordată "personalităţilor de prim rang ale culturii timişene". Printre laureaţii anului 2010 se numără muzicianul Kamocsa Bela, distincţie acordată post mortem.
Dascălii timişeni sunt îndemnaţi să-şi ţină orele într-un mod interactiv. Primul pas făcut în această direcţie a fost făcut marţi, când au fost organizate două lecţii demonstrative la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, iar inspectorii şcolari au fost prezenţi acolo pentru a vedea cum se desfăşoară activităţile la clasă.
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.