La începutul aceste săptămâni sindicaliştii din cadrul Direcţiei Regionale de Poştă Timişoara au pichetat sediul Prefecturii Timiş în semn de protest faţă de prognozata concediere a câteva mii de angajaţi. Directorul general al companiei a anunţat miercuri că nu vor avea loc niciun fel de concedieri colective.
Majorări de preţuri la unele servicii poştale. Compania Naţională Poşta Română S.A. îşi informează clienţii că în perioada următoare va avea loc modificarea preţurilor practicate la efectuarea trimiterilor de colete poştale externe.
Poştaşii au ieşit în stradă, speriaţi de intenţia conducerii Poştei Române de a concedia câteva mii de persoane doar în judeţul Timiş. Potrivit liderilor de sindicat, nici angajaţii care vor scăpa de restructurări nu vor avea viaţă mai uşoară, ei urmând să piardă anumite sporuri şi 20 la sută din salariul actual.
Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului închide casieriile furnizorilor de servicii publice. Astfel, miercuri, oficiile poştale şi casieriile furnizorului de energie electrică nu vor avea program cu publicul. De asemenea, trimiterile poştale şi presa vor fi distribuite cu o zi întârziere.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus sechestru pe clădirea Direcţiei Regionale de Poştă şi Telecomunicaţii din Timişoara unde învaţă elevii Grupului Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii. Municipalitatea ia în considerare, din nou, comasarea liceului cu cea a Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, fostul CFR.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.