Practica semestrială obligatorie va fi mai bine folosită de 200 de studenți din cadrul Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest Timișoara. Ei s-au întâlnit cu reprezentanții a cinci societăți din domeniul IT, interesate să primească tinerii în practică, în cadrul proiectului Dreaminternship.
În Timiș vor fi, în anul școlar 2018-2019, 14 clase de învățământ dual. Numărul nu este încă „bătut în cuie”, dar va deveni unul final în aceste zile. Învățământul dual are la bază solicitarea agenților economici pentru formarea acestor clase. Agenții economici au parte de scutiri de impozit și sunt obligați să asigure practica elevilor și o bursă lunară. În schimb au o „pepinieră” de unde pot alege viitorii „meseriași”, care se găsesc din ce în ce mai greu...
Firmele de IT și studenții la această specializare din cadrul Universității de Vest Timișoara vor putea intra în legătură mai ușor prin intermediul unei platforme virtuale online. Principalul scop al acesteia este să le ofere tinerilor posibilitatea să aleagă locul unde își doresc să facă practica de specialitate.
Un sondaj prezentat recent de Universitatea de Vest Timişoara, referitor la activitatea de studiu a tinerilor, arăta că aceştia se plâng de lipsa practicii şi de concentrarea pe studiul teoretic, ceea ce creează probleme la finalizarea studiilor în momentul angajării. UVT caută noi opțiuni de a oferi tinerilor posibilităţi de a face practică, iar studenţii în ştiinţe sociale efectuează chiar în aceste zile asemenea stagii, la final toţi cei 150 de participanţi la proiect urmând să primească o bursă.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.