Primăriile din Timiş vor putea accesa credite bancare de până la 300 de milioane de euro, pentru finanţarea unor proiecte locale sau cofinanţarea unor proiecte din fonduri europene, statul urmând să garanteze până la 80 la sută din valoarea creditului.
Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a constituit o comisie mixtă de control pentru verificarea magazinelor care comercializează produse etnobotanice. Acestea vor fi luate la control zilnic de autorităţi, pentru a vedea dacă nu încalcă legislaţia în vigoare.
Primarul comunei Giarmata, Ioan Delvai (PDL), ar putea deveni primul primar onorific din ţară după ce consilierii locali au adoptat o hotărâre prin care transferă toate atribuţiile acestuia viceprimarului Traian Dejeu (PSD). Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, susţine că hotărârea este ilegală.
Guvernul vrea să renunţe la inspectorii guvernamentali, după ce şi-a dat seama că, în 2010, a cheltuit cu aceştia aproape cinci milioane de lei. Fostul prefect de Timiş Ovidiu Drăgănescu, detaşat inspector guvernamental la Baia Mare, unde principala sa atribuţie era... număratul gropilor de pe două drumuri naţionale, abia aşteaptă să scape de această funcţie.
Vineri au fost afişate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcţiilor de manageri la spitalele al căror management a fost transferat în vară Consiliului Local Timişoara. Au fost scoase la concurs patru posturi de directori şi există trei câştigători, deocamdată pe hârtie: Octavian Mazilu la Spitalul Municipal, Maria Cerbu la Spitalul de Boli Infecţioase şi Mihai Băcilă la Maternitatea Odobescu.