Pregătirile pentru noul an şcolar au început şi în cadrul Poliţiei şi Jandarmeriei. La Prefectura Timiş s-au întâlnit reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş şi ai Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş în vederea stabilirii măsurilor ce se impun pentru asigurarea unui climat de siguranţă, având în vedere începerea noului an şcolar.
Până la începerea anului şcolar mai sunt doar câteva săptămâni, însă în judeţul Timiş mai bine de 43 de unităţi de învăţământ – şcoli şi grădiniţe – nu au autorizaţie de funcţionare. Motivele sunt diverse, de la nefinalizarea lucrărilor de reparaţii, până la lipsa apei curente.
Instituția Prefectului Timiș a anunțat, vineri, că începând de săptămâna viitoare și până în septembrie, audiențele acordate la sediul instituției se vor suspenda.
Judeţul Timiş ar putea beneficia din experienţa Israelului în domenii precum agricultura, tehnologia apei, IT, medical şi altele. Aceasta a fost concluzia vizitei pe care Excelenţa Sa Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Israelului în România a efectuat-o la Prefectura Timiş.
Înainte de startul Ligii a 2-a de fotbal, violenţa de pe stadioane intră în atenţia Prefecturii Timiş.
Ştiri din Timiș
Cu ocazia alegerilor parlamentare, și în acest weekend, ca și la precedentul cu alegerile prezidențiale, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special. Vor fi preluate cereri și eliberate documente de identitate inclusiv sâmbătă și duminică.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
Ştiri din Timiș
O masă caldă sau o pereche de ghete sunt pentru noi lucruri banale, pe care nu le-am pune pe lista de dorințe pentru Crăciun. Însă pentru cei oropsiți de soartă să aibă încălțăminte călduroasă de iarnă este de multe ori un vis.
Dialoguri Sănătoase
Când vine vorba despre sănătatea femeilor, vizitele regulate la medicul ginecolog sunt esențiale pentru prevenirea și depistarea timpurie a afecțiunilor. Într-o discuție detaliată și plină de informații utile, dr. Zoran Popa, medic primar în obstetrică-ginecologie, ne explică cât de des ar trebui să mergem la ginecolog și care sunt cele mai importante teste de prevenție. Mai mult, abordăm subiecte sensibile precum sarcinile după 35 de ani, infertilitatea și provocările specifice femeilor însărcinate. În a doua parte a acestui interviu vom vorbi despre endometrioză, menopauză și altele.
Ştiri din Timiș
Declarația 406 - SAF-T: ce este și de ce devine obligatorie și pentru firmele mici din ianuarie 2025
Din ianuarie 2025, obligația de a depune Declarația 406, cunoscută și sub numele de SAF-T, se extinde la companiile mici, marcând un pas important în direcția digitalizării fiscale din România. SAF-T este deja obligatoriu pentru companiile mari și medii, iar acum, autoritățile fiscale vor putea accesa datele contabile și tranzacțiile financiare ale tuturor firmelor în format electronic, ceea ce va spori eficiența controalelor fiscale.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
15