La Timişoara a avut loc, în noaptea de luni spre marţi, o dublă prelevare de organe. Familia a acceptat să doneze organele Dorei Târziu, fata de 16 ani care a fost accidentată de un tânăr la volanul unui BMW, în Cenad, şi lăsată într-o baltă de sânge. Tot la Spitalul Judeţean din Timişoara s-au prelevat şi organele unui băiat de numai 17 ani.
O echipă de specialiști se pregătește pentru o intervenție de lungă durată, al cărei scop final nu este salvarea vieții pacientului, ci a altor persoane aflate pe listele de transplant. Operația de prelevare de organe are loc la Spitalul Județean Timișoara, donator fiind un tânăr de numai 23 de ani.
Un bărbat de 40 de ani din județul Arad va salva alte vieți ale pacienților care așteaptă un transplant de rinichi sau ficat. Bărbatul, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgențe din Timișoara a intrat în moarte cerebrală, fiind subiectul celei de-a noua prelevări de anul acesta.
Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe din Timișoara au realizat în noaptea de duminică spre luni o nouă prelevare de organe. Pacientul, în vârstă de 19 ani, din Arad, aflat în moarte cerebrală, va salva alte două vieți ale unor pacienți de la Cluj și București.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
11
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
6
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat informează că lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega, pe sectorul Leucușești – Răchita, sunt finalizate în proporție de 75%. În urma acestora, liniile de apărare afectate de inundațiile de anul trecut vor fi aduse la starea inițială.