Medicii Spitalului Județean din Timișoara au realizat în cursul nopții trecute cea de-a șaptea prelevare de organe din anul 2013. Ficatul, pancreasul și rinichii unui pacient din Timiș în vârstă de 46 de ani vor salva alte trei vieți.
La doar două zile de la ultima prelevare, în dimineața aceasta medicii de la Spitalul Județean din Timișoara au efectuat o nouă operație. Organele unui bărbat aflat în moarte cerebrală vor salva alte trei vieți.
Două vieți vor fi salvate după ce medicii de la Spitalul Județean din Timișoara, împreună cu colegii lor din București și Cluj vor efectua cea de-a patra prelevare de organe din acest an.
În noaptea de luni spre marţi, în Spitalul Judeţean Timişoara, medicii au prelevat, în paralel, organele a doi pacienţi aflaţi în moarte cerebrală.
Familia unui tânăr de 19 ani aflat în moarte cerebrală şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe de la acesta. Intervenţia a început marţi dimineaţa, la Spitalul Judeţean Timişoara.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.