O nouă întâlnire cu Turandot, principesa cu inima de gheață, și cu unul dintre cele mai frumoase spectacole ale Operei Naționale Române din Timișoara îi vor aduce pe iubitorii muzicii lui Giacomo Puccini într-un Peking al splendorilor, așa cum l-a imaginat maestrul Corneliu Murgu.
Un text celebru, pe care o lume întreagă și-l amintește cu emoție, parabolă clasică despre singurătate, prietenie și destin, sub bagheta regizorală puternică a lui László Sándor: spectacolul ”Oameni și șoareci”, după textul lui John Steinbeck, va avea premiera joi, 21 mai 2015, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar din Timișoara. Evenimentul îi este dedicat regretatului actor Dukász Péter, care va fi înmormântat chiar în ziua premierei.
Ori la bal, ori la...carnaval! O trăsură de epocă îi va plimba pe Mița Baston, Pampon, Didina Mazu și Nae Girimea prin Timișoara, de la Teatrul Național la gară, la Prefectură și pe Calea Lugojului. Alături de personajele lui Caragiale, în trăsură va ”călători” și un butoi plin cu vin, din care actorul Eugen Cristea și colegii lui îi vor cinsti pe trecători. Ei sărbătoresc astfel premiera spectacolului ”D ale carnavalului”, comedie de la a cărei primă montare au trecut 130 de ani.
La 130 de ani de la premiera absolută a comediei „D ale carnavalului”, o nouă montare a piesei lui I.L. Caragiale va vedea luminile scenei la Timișoara, avându-l în prim-plan pe Eugen Cristea, actor care a debutat pe scena Naționalului din urbe în urmă cu 39 de ani. Pentru a sublinia evenimentului, Pampon, Didina și Mița Baston le vor face cinste cu vin tuturor timișorenilor care vin la spectacol.
„Opera cerșetorilor”, unul dintre cele mai importante și provocatoare proiecte ale actualei stagiuni la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, va avea premiera în acest sfârșit de săptămână. Regia îi aparține lui Kokan Mladenović, un celebru regizor din Serbia și proaspăt laureat la festivalul Zilele comediei din Jagodina, artist a cărui operă este un puternic, curajos discurs moral ce amendează deviațiile lumii contemporane.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
România
Sute de tineri s-au strâns luni seară în Piața Universității din București, unde protestează împotriva lui Călin Georgescu, spunând că „România e amenințată de o dictatură legionară”.
6
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
România
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a intrat în turul 2 de pe al doilea loc. În urma centralizării tuturor voturilor, independentul Călin Georgescu a ieșit primul, iar Lasconi l-a bătut cu 2.740 de voturi pe social-democratul Marcel Ciolacu.
2
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2
România
Liderul PNL spune că este conștient de greșelile făcute și că înțelege ceea ce au vrut românii să transmită, astfel că a ales să își dea demisia din funcție.