tion.ro Web analytics

Conducerea PD-L Timiş a fost schimbată! Constantin Ostaficiuc a ieşit învingător în lupta cu Dorel Borza, care a fost detronat de democrat-liberalii de la centru. Biroul Permanent Naţional al PD-L l-a schimbat luni din funcţie pe Borza şi l-a nominalizat pe Ostaficiuc la preşedinţia PD-L Timiş.
Asociaţia Pro Democraţia a hotărât să observe alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat doar cu echipe mobile. Reprezentanţii APD anunţă că au luat decizia de a monitoriza scrutinul „în regim de avarie” în semn de protest faţă de dispreţul pentru transparenţa şi corectitudinea acestuia.
ARAD - Preşedintele Traian Băsescu a trimis spre reexaminare legea de modificare a unei ordonanţe de înfiinţare a fabricii de seringi din Arad, pe motiv că acţiunile deţinute de stat la SC „Sanevit 2003” SA erau transferate unei alte autorităţi, fără ca aceasta să fie nominalizată şi fără a se motiva de ce se impunea acest lucru.
Ministrul Sănătăţii i-a luat prin surprindere pe farmacişti, medici şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anunţând desfiinţarea plafoanelor la reţetele gratuite şi compensate.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara mai mulți tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Peste 35.000 de elevi din Timiș primesc burse
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.

România

CNA cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva TikTok, pentru conținutul electoral favorabil unui singur cadidat
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum. 1

România

Ciolacu: este foarte posibil să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres. 3

România

Geoană o susține pe Lasconi în turul 2
Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, marţi, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres. 2

Ştiri din Timiș

Explicațiile fanului lui Georgescu care a mers la Casa Artelor să ne scape de afișe în maghiară și să ceară statui cu români
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context. 9

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici