Vara aduce preţuri mai mari pentru apartamentele vândute în Timişoara. Faţă de anul trecut creşterea este de peste două procente. Cele mai mari creşteri sunt la apartamentele vechi, dublu faţă de cele din blocurile noi.
Prima jumătate a acestui an a consemnat mici creşteri de preţuri la apartamentele noi şi vechi vândute în România. Timişoara a fost puţin peste media naţională la creşterea preţurilor, locuinţele vechi înregistrând o creştere de peste două procente.
Veşti proaste de la Aquatim, care anunţă tarife noi, mai mari, chiar de la 1 iulie, în Timişoara şi în restul ariei sale de acoperire, pentru alimentarea cu apă şi serviciul de canalizare. Operatorul explică faptul că este vorba despre o indexare cu rata inflaţiei şi motivează că trebuie să-şi acopere costurile de exploatare şi să asigure cofinanţarea proiectelor majore de investiţii pe fonduri europene.
Apariţia crizei economice şi scăderea veniturilor populaţiei au avut efecte negative asupra pieţei imobiliare timişorene. Datele din piaţă arată că media preţurilor la locuinţe a scăzut în şase ani cu peste 30 de procente.
Anii cu bani mulţi, în care apartamentele se vindeau bine, pe preţuri bune, au trecut. Diferenţele apărute între perioada de dinainte de criză şi cele de acum sunt destul de mari. Timişoara nu face excepţie de la regulă.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.