tion.ro Web analytics

Primăria Timişoara continuă demersurile pentru desfiinţarea garajelor din zona Parcului I.C. Brătianu, unde autorităţile locale intenţionează să ridice o parcare supraetajată. Terenul pe care se află bateriile de garaje a fost declarat recent ca zonă de interes public. Primarul Nicolae Robu spune că, deşi unii au datorii la primărie, proprietarii ar putea primi anumite despăgubiri şi chiar locuri de parcare pe care să le folosească doar ei la schimb, dacă renunţă la construcţiile din zona centrală a oraşului.
Ministrul interimar de Interne ucrainean, Arsen Avakov, a anunțat că forțele de ordine ucrainene au preluat controlul asupra primăriei din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, care până acum a fost ocupată de separatiștii proruși. El a mai anunțat că în noaptea de miercuri spre joi forțele separatiste au luat cu asalt o bază militară din estul țării. În urma incidentului, un soldat a fost rănit.
Timişorenii ar putea beneficia de o parcare supraetajată cu 500 de locuri, în spatele magazinului Bega, până la sfârşitul acestui an. Consilierii locali au adoptat în această săptămână hotărârea care prevede atribuirea terenului de 1.852 de metri pătraţi, din Piaţa Mareşal Ferdinand Foch, către Drumuri Municipale, societatea urmând să se asocieze cu un partener privat care să ridice respectiva parcare. Partenerul privat ar urma să o exploateze, dar un anumit număr de locuri va reveni SDM. Sunt aşteptaţi investitorii...
La propunerea unui consilier local, la Timişoara ar putea fi organizat un Festival al Florilor. Primarul Nicolae Robu susţine, însă, că agenda cultural-artistică a municipiului este anul acesta destul de încărcată, astfel încât acest festival ar putea avea loc abia anul viitor.
Scandalul legat de Îngerii Galbeni este departe de a se fi încheiat. Societatea-ţintă a Hotărârii Consiliului Local Timişoara care interzice ridicarea maşinilor din parcările supermarketurilor din oraş, anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, că respectiva hotărâre nu a intrat în vigoare şi, mai mult, este „o furtună într-un pahar cu apă" provocată înaintea alegerilor de unii consilieri locali care s-au trezit cu maşina ridicată.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 ianuarie 2025, în Timișoara?
Luni puteți merge la spectacole sau expoziții.

Eveniment

Accident în Giroc. Doi copii au ajuns la spital după ce două mașini s-au ciocnit
Un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism pe Calea Timișoarei din Giroc, a intrat în coliziune față-spate cu o altă mașină, condusă de un bărbat de 39 de ani. În urma impactului, doi copii, aflați în al doilea autoturism, au fost transportați la spital pentru verificări.

Cinema

Tarkovski și psihologia copilăriei. Film și dezbatere la Timișoara cu prof. Mircea Lăzărescu
Spitalul Județean „Pius Brînzeu” din Timișoara vă invită la o nouă proiecție din programul „cinemavindek”, care prezintă filme artistice vechi. Intrarea este liberă.

Sănătate

Ministerul Sănătății vrea să lanseze reforme pentru concursul de rezidențiat. Ce schimbări se pregătesc
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, în timpul unei conferințe de presă din această săptămână, că este necesară o reformă a rezidențiatului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Continuă cea mai dificilă operațiune pe șantierul Pasajului Solventul. Avans semnificativ la împingerea chesonului
Pasajul Solventul este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, menit să fluidizeze traficul dintre nordul și sudul orașului. Chesonul de beton care va forma pasajul continuă să fie împins pe sub liniile de cale ferată. 4

Eveniment

VIDEO. O familie din Timișoara, salvată de jandarmii montani după ce s-a abătut de la traseu pentru a face poze
O misiune de patrulare a jandarmilor montani din zona stațiunii Muntele Mic, din județul Caraș-Severin, s-a transformat într-o acțiune de salvare, după ce o familie din Timișoara a rămas blocată cu autoturismul în zăpadă, în zona montană Șaua Jigorie. 4

Turism

FOTO. Voodoo: mai mult spiritualitate, mai puțin magie neagră. Festivalul care îi este dedicat pe coasta de vest a Africii
Pe coasta de vest a Africii, în fiecare an, în prima jumătate a lunii ianuarie are loc un festival dedicat spiritualității locale: voodoo. Stereotipic, acest curent a fost asociat cu lucruri negative, printre care magia neagră sau ritualuri demonice. Toată lumea cunoaște celebrele „păpuși voodoo”. În realitate, vorbim de un set de credințe tradiționale și un spiritualism aparte. 1

Ştiri din Timiș

Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor în bisericile din Timiș
În perioada 18-25 ianuarie, în Timiș se va desfășura Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor având ca temă călăuzitoare: „Crezi tu aceasta?” (In 11,26), care pornește de la dialogul dintre Isus și Marta, atunci când Isus a vizitat casa Martei și a Mariei din Betania, după moartea fratelui lor Lazăr, așa cum este relatat de Evanghelistul Ioan.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici