În general, la început de an ne fixăm tot felul de noi rezoluții, obiective ce ne dorim a le împlini. Pornim hotărâți, unii dintre noi perseverează, iar alții rămân doar cu stabilirea acestora, fără a pune vreun plan de realizare în aplicare. Am putea spune că iarna poate nu ne oferă cel mai prietenos context, la fel cum poate să o facă primăvara, nu-i așa? E mai greu să începi o activitate fizică pentru a-ți modela formele corpului sau pentru a te simți mai bine în propriul corp iarna. Însă primăvara, odată ce natura întreagă capătă viață, toată această energie uimitoare din jur poate fi cel mai bun aliat în setarea obiectivului legat de mișcare. E mai cald, e soare, e plin de viață în jur, iar acesta este pentru mine cel mai mare suport de schimbare.
„După-atâta frig și ceață / Iar s-arată soarele…”. Ca-n poezia lui Topârceanu, să ieșim din casă spre natură, spre renașterea din jur. Bucuria schimbării o avem cu toții, starea de primăvară ne trezește spre noi aspirații și o mai bună stare de sănătate. Iarna, alimentația este una mai puțin bogată în enzime, cele ce susțin toate procesele chimice ale organismului, iar primăvara aduce schimbarea și în acest fel.
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
4
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.
Ştiri din Timiș
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.