Nouă profesori au fost daţi afară, disciplinar, din învăţământ după frauda de la Bacalaureat de la Liceul „Traian Vuia” din Făget. Nouă profesori au primit această sancţiune categorică şi 143 de elevi au fost eliminaţi după ce examenul s-a încheiat. Încep să apară şi primele reacţii ale profesorilor, după această măsură fără precedent în învăţământul timişean.
Astăzi afli detalii despre povestea de iubire dintre o profesoară și un elev de liceu din județul Timiș. Afli apoi că locuința lui Georgică Cornu a fost din nou percheziționată de polițiștii de la Crimă Organizată.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, Dumitru Cornean, a fost găsit incompatibil de ANI. Magistratul, spun cei de la ANI, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților pentru că, în paralel cu funcția de prim-procuror, a deținut și funcția de decan al Facultății de Drept din cadrul Universității „Drăgan” din Lugoj.
O dispută mai veche cu un fost profesor asociat care a rămas fără orele pe care le preda la Universitatea de Vest Timişoara a adus instituţiei o amendă de 2.000 de lei pentru discriminare. Cel vizat a reclamat UVT la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – CNCD şi a avut câştig de cauză.
La şcoala din Biled a apărut un conflict zilele trecute. Un profesor de matematică iubit de comunitate, care predă acolo de 27 de ani, a trebuit să plece, să-şi părăsească postul... S-a făcut o evaluare a trei profesori de matematică şi, conform punctajului obţinut, cel mai iubit profesor a trebuit să plece...
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2