CLUJ-NAPOCA. Urmare a solicitării adresate de către Sindicatului Liber din Invăţământul Preuniversitar Clujean în atenţia Consiliului Judeţean Cluj, preşedintele CJ, Alin Tişe, a întreprins demersuri pe lângă Ministerul Finanţelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru a debloca această situaţie în care se regăseau câteva sute de cadre didactice din judeţul Cluj, care nu şi-au primit integral salariile aferente lunii mai 2009.
Un tânăr din Oradea s-a aruncat miercuri, la ora
14, de la etaj, în spatele
Universităţii Politehnica din Timişoara.
Băiatul, student la UVT, a căzut exact în
mijlocul unui grup de studenţi, care urma să
intre la cursuri. A căzut direct pe beton,
pierzându-şi viaţa.Atentie! Imagini socante | Atentie! Video
Socant! Video2 Video3 Video4 Situatia
scolara
Deşi majoritatea profesorilor timişeni se
aşteptau ca Ecaterina Andronescu să nu apară
în faţa lor, vineri dimineaţa, după o
scurtă aşteptare, ministrul s-a prezentat la
şedinţa judeţeană a Sindicatului Spiru
Haret.
ARAD - Astăzi 9000 de elevi arădeni, de clasa a
VII-a şi a VIII-a, vor da teza unică la limba
şi literatura română. Acordul, semnat
miercuri de reprezentanţii celor patru federaţii
sindicale din învăţământ cu
miniştrii Educaţiei, Finanţelor şi
Muncii a adus liniştea în sistem.
Bătălia sindicală dintre angajaţii din
şcolile româneşti şi Guvern a fost
suspendată. Cel puţin până joi, zi
pentru care a fost amânată şi
susţinerea primei teze unice, cea la limba
română.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la concerte, proiecții și diverse spectacole și ateliere.
Capitală Culturală
Publicul este invitat de către Filarmonica Banatul Timișoara la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an.
România
Curtea Constituțională amână până luni decizia privind validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale îmn România. Judecătorii așteaptă renumărarea tuturor voturilor, care se va termina duminică seară.
Ştiri din Timiș
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
1
Eveniment
Un bărbat angajat ca asistent medical la Spitalul Județean din Timișoara a fost săltat de oamenii legii. Acasă la el și în mașina lui au fost găsite materiale sanitare. Oamenii legii cercetează proveniența lor.
1
Ştiri din Timiș
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, cât și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
9
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La un an de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, locuitorii județului Timiș s-au implicat exemplar și au contribuit semnificativ la atingerea noilor recorduri naționale - peste 3 miliarde de ambalaje returnate până în prezent și o rată de colectare în creștere de la o lună, la alta.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Conclav”, ecranizarea după cartea cu același titlu, care ne arată ce se întâmplă după moartea Papei de la Vatican.