În luna octombrie, Timișoara s-a transformat în capitala artei contemporane românești. Este vorba despre Art Encounters, eveniment care va reuni peste 100 de artiști și va prezenta unele dintre cele mai importante creații artistice contemporane. Totuși, Art Encounters vrea să se concentreze și asupra copiilor, pentru care s-a pregătit un program interactiv.
La Timişoara va avea loc în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, cea de-a doua ediţie a Zilei Serviciilor Publice. Peste 20 de instituţii din oraş îşi vor prezenta activitatea, utilajele şi maşinile din dotare în Piaţa Traian şi tot acolo vor avea loc diferite demonstraţii, vor cânta Fanfara Big Band şi Phaser, va fi dans, balet şi teatru pentru copii. Vedeţi programul complet al manifestărilor.
Peste doar câteva zile Timișoara se va transforma în capitala artei contemporane românești. Totul datorită primei ediții a Art Encounters, care va reuni peste 100 de artiști. Evenimentul va inunda întregul oraș, iar publicul va putea să se bucure de expoziții în spații dintre cele mai diverse, de la una dintre ruinele Timișoarei, Cazarma U, până la spații deschise. Se pregătesc momente deosebite, precum un performance cu un cor format din deținuți, dar și adevărate premiere pentru România.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, un recital caritabil sau activități de lectură.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
România
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2