În Timişoara există peste 14.000 de clădiri construite înainte de anul 1940, multe dintre ele aflate în stare avansată de degradare şi care prezintă un pericol atât pentru cei care locuiesc în ele, cât şi pentru trecători. Pentru timişorenii care nu au banii necesari să le repare, Primăria Timişoara a lansat două programe de ajutorare, unul din fonduri germane şi unul din fonduri de la bugetul local, însă rezultatele întârzie să apară. Primarul Nicolae Robu a explicat că programul pe fonduri germane este greoi, iar cel al municipalităţii nu ar fi tocmai legal.
Moş Crăciun va veni şi în acest an în Piaţa Victoriei, cu surprize pentru cei mici. Până atunci, însă, timişorenii se vor putea bucura de spectacole de cântece şi dansuri populare şi concerte pe scena amplasată la Târgul de Crăciun. Vedeţi în continuare programul complet al manifestărilor.
Timişorenii pot admira un brad înalt de aproximativ 20 de metri în centrul oraşului. Pomul de Crăciun a fost amplasat pe platoul din faţa Operei din Timişoara, lângă cupola de lumini care va fi aprinsă în data de 1 decembrie, când se va deschide oficial şi târgul organizat de municipalitate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. La căsuţele comercianţilor din parcarea de la Modex se vinde însă mâncare deja...
Veste grozavă pentru cinefili: pentru prima dată în Timișoara, în organizarea Asociației Comunitare pentru Banat, Institutului Balassi din București și a Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely”, în perioada 27-30 noiembrie 2014, se desfășoară un eveniment cinematografic ce pune în prim-plan marele ecran maghiar.
Banatul românesc și sârbesc va fi promovat ca o destinație de vacanță prin intermediul pachetelor turistice pentru concedii în zona rurală a regiunii. Mai multe firme de specialitate, împreună cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Timiş şi ai Universităţii de Vest Timişoara au discutat despre cele mai bune modalități de a pune în practică acest program.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la concerte, proiecții și diverse spectacole și ateliere.
Capitală Culturală
Publicul este invitat de către Filarmonica Banatul Timișoara la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an.
România
Curtea Constituțională amână până luni decizia privind validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale îmn România. Judecătorii așteaptă renumărarea tuturor voturilor, care se va termina duminică seară.
Ştiri din Timiș
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
1
Eveniment
Un bărbat angajat ca asistent medical la Spitalul Județean din Timișoara a fost săltat de oamenii legii. Acasă la el și în mașina lui au fost găsite materiale sanitare. Oamenii legii cercetează proveniența lor.
1
Ştiri din Timiș
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, cât și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
9
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La un an de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, locuitorii județului Timiș s-au implicat exemplar și au contribuit semnificativ la atingerea noilor recorduri naționale - peste 3 miliarde de ambalaje returnate până în prezent și o rată de colectare în creștere de la o lună, la alta.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Conclav”, ecranizarea după cartea cu același titlu, care ne arată ce se întâmplă după moartea Papei de la Vatican.