Tinerii care nu se prezintă la centrele militare pentru a fi luaţi în evidenţă, în primele şase luni după împlinirea vârstei de 18 ani, vor primi amenzi cu valori cuprinse între 100 şi 300 de lei, potrivit unui proiect de Lege aprobat miercuri de Guvern.
Proiectul de lege privind energia electrica si organizarea si functionarea ANRE a fost aprobat, marti, de plenul Senatului. Proiectul prevede renuntarea etapizata la tarifele reglementate pentru consumatorii finali si dezvoltarea pietei concurentiale de energie electrica.
Amenzi sau inchisoare pentru o perioada cuprinsa intre 6 luni si 12 ani. Acestea vor fi pedepsele ce vor fi aplicate pacientilor care agreseaza verbal sau fizic medici, asistenti medicali sau soferi de ambulante, a decis Guvernul printr-un proiect de lege.
Bugetarii urmeaza sa-si primeasca esalonat, pana in 2016, salariile castigate in instanta, a hotarat Camera Deputatilor care a adoptat miercuri un proiect de lege in acest sens.
Senatul a decis, miercuri, că persoanele care vor dori să obţină permis de conducere vor fi nevoite să dovedească prin acte că sunt absolvenţi de gimnaziu.
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.