tion.ro Web analytics

Conducerea Primăriei Timişoara recunoaşte că unele condiţii impuse la licitaţia pentru achiziţia de vaporaşe au fost... de neacceptat, de aceea nici nu s-a prezentat nicio firmă la licitaţie. De exemplu, termenul de livrare pentru cele şapte ambarcaţiuni, de doar 4 luni. „A fost o pretenţie exagerată”, spune acum primarul Nicolae Robu, contrariat de faptul că totuşi... nu s-a plâns nimeni înainte. Şi preţul este considerat a fi prea mic - circa 143.000 bucata -, iar bugetul pentru vaporetto ar putea fi ”reconsiderat”. Urmează o nouă licitaţie.
A fost în cosmos, a văzut lumea altfel, iar acum a venit la Timişoara să le arate studenţilor cum să vadă şi el lumea altfel. Mai precis, cum să reuşească în carieră şi cum să se adapteze vremurilor. Este Dumitru Prunariu, primul şi singurul român în spaţiul cosmic, el s-a aflat vineri la Universitatea de Vest în cadrul unul proiect de susţinere a studenţilor în a-şi găsi un rost în viaţă la încheierea studiilor.
Preşedintele interimar PSD Timiş, Sorin Grindeanu, susţine că primarul Nicolae Robu vrea să arunce bani pe studiul de fezabilitate pentru realizarea liniei de metrou în Timişoara, însă acest proiect este puţin probabil că va fi realizat, în condiţiile în care construcţia unui singur kilometru ar costa în jur de 60 de milioane de euro. Spre comparaţie, cel mai mare proiect demarat de Primăria Timişoara în acest moment este cel ar reabilitării centrului istoric, în valoare de aproape 15 milioane de euro.
În Timișoara s-au făcut deja investiţii, pe bani europeni, pentru conformarea la normele de protecţie a mediului privind emisiile poluante în aer şi creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură, prin lucrările de retehnologizare care au avut loc în ultimii ani printr-un proiect implementat deja de Colterm, iar pasul următor ar trebui să fie reabilitarea reţelelor termice primare şi secundare din oraș. Vorbim despre un nou proiect, în valoare de 30 de milioane de euro.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 noiembrie 2024, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 20

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Peste 35.000 de elevi din Timiș primesc burse
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici