tion.ro Web analytics

După o săptămână de relaxare în Dubai, primarul Nicolae Robu s-a întors la Timişoara cu chef de muncă şi convins că nimic nu este imposibil, anunțând, luni, ce planuri are pentru 2015: începerea lucrărilor la pasajul din Piaţa Victoriei şi pasajul Popa Şapcă, lărgirea străzilor Podeanu, Martirilor şi Mareşal Constantin Prezan, realizarea unui număr de 20 de terenuri de sport, a unui stadion cu 5.000 de locuri şi a celebrei fântâni cu jocuri de lumini pe Bega. Toate acestea, spune edilul-şef, cu bani de la bugetul local!
Nu suntem chiar primii, dar suntem în top. Regiunea de vest se poate lăuda cu unul dintre cele mai bune grade de absorbţie a banilor europeni alocaţi prin Programul Operaţional Regional. În total au fost depuse proiecte în valoare de 812 milioane de euro, iar suma banilor deja contractaţi este de 548 de milioane de euro.
Primarul Nicolae Robu aşteaptă să vadă proiectul Legii bugetului pe anul 2015 cu speranţa că va regăsi fonduri alocate şi pentru Timişoara. El se referă în special la proiectele a căror finanţare ţine direct de bugetul de stat: centura ocolitoare, noul racord la autostradă, spitalul regional, etc. Pe de altă parte, edilul-şef al Timişoarei recunoaşte că după ruperea USL a fost ignorat de Guvern, scrisorile trimise de el încă din vară rămânând fără răspuns.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, susţine că a profitat de faptul că este campanie electorală pentru a solicita Guvernului alocarea de fonduri suplimentare pentru judeţ. El afirmă că lobby-ul pentru proiectele judeţului poate fi făcut doar la uşa miniştrilor, nu prin strângerea de semnături de susţinere şi de aceea s-a aflat de mai multe ori la Bucureşti. „Nu poţi seara să te culci înjurând, chiar cântând la chitară, miniştrii şi premierul şi dimineaţa să te scoli şi să te aştepţi ca la poartă să fie parcat trailerul cu proiectele aprobate de Guvern”, a explicat Bojin, cu referire la primarul Nicolae Robu.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 27 noiembrie
Miercuri, 27 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 noiembrie 2024, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 20

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici