
Doi consilieri locali din Timișoara au depus, luni, un proiect de hotărâre pentru ca membrii trupei Cargo să primească fiecare titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara. Din lista celor numiți lipsesc însă foștii membri ai trupei, printre care și Ovidiu Ioncu „Kempes”, care a fost vocalistul formației până în 2003.
Turiştii, dar şi timişorenii, vor avea şansa ca peste ceva timp, aproximativ un an, să beneficieze de city carduri atât pentru transportul în comun, cât şi pentru vizitarea unor obiective de interes din urbea de pe Bega. Consilierul local PNL Ştefan Sandu a venit cu această idee. Clujul, dar şi alte oraşe din România, deja au implementat acest sistem.
După modelul altor oraşe europene, timişorenii ar putea beneficia de un card universal, cu care să poată avea acces atât în mijloacele de transport în comun, aşa cum se întâmplă în prezent, dar şi în muzee sau la Grădina Zoologică. Ideea a fost lansată nu de conducerea Primăriei Timişoara, ci de un consilier local, aşa că rămâne de văzut dacă va fi adoptată.
Sănătate
Durerea abdominală este una dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii se prezintă la medic. Deși poate părea un simptom banal, localizarea exactă a durerii poate oferi indicii importante despre o posibilă afecțiune. Medicii de șa spitalul CFR Timișoara prezintă ce poate indica durerea, în funcție de zona în care apare.
Ştiri din Timiș
În satul Mănăstire din comuna Birda se află Mănăstirea sârbească Sfântul Gheorghe. Lăcașul de cult a fost ctitorit la sfârşitul secolului al XV-lea de familia Brancovici, din care provine primul mitropolit al Ţării Româneşti: George Brancovici, devenit Maxim după ce s-a călugărit.
Ştiri din Timiș
Pentru a doua oară anul acesta, se deschide graniţa dintre România şi Serbia pentru biciclişti. Astfel, la solicitarea Consiliului Județean Timiș, amatorii de pedalare vor putea merge în țara vecină prin punctul temporar de frontieră de la Uivar.
2
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe durata acestei zile în jumătate din țară, inclusiv în Timiș.
România
Miercuri, 23 aprilie, sărbătorim ziua Sfântului Gheorghe, cunoscut pentru actele sale de curaj și credință. În România, peste 1 milion de oameni îi poartă numele.
Capitală Culturală
În perioada 24 aprilie – 2 mai, la parterul Centrului de Proiecte de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, va putea fi văzută expoziția „Timișoara, te îndrăgesc!” cu lucrări realizate de Luminița Cosmescu.
Utile
Miercuri, 23 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.