Nici în „containere”, nici în actuala clădire, dar tot în zona centrală a Timişoarei. Aceasta este propunerea pe care Inspectoratul Şcolar Timiş o face consilierilor locali în scandalul mutării Liceului de Arte Plastice. Soluţia este o clădire aflată pe strada Popa Şapcă, a Ministerului Apărării Naţionale.
Valoarea amenzilor de circulaţie ar trebui stabilite în raport cu veniturile celor de la volan, potrivit unei propuneri a senatorului PDL Iulian Urban, cuantumul acestora fiind în prezent "nesimnificativ pentru cei ale căror venituri le permit achiziţionarea de bolizi sau limuzine", scrie Ziarul Financiar.