Unde dragoste nu e, nimic nu e. Nici noroc nu a fost pentru o tânără care a fost prinsă în flagrant, duminică, în timp ce întreținea relații sexuale într-o clădire părăsită de pe Calea Aradului din Timișoara.
Aurel Mândrilă a recunoscut faptul că el a ucis-o pe prostituata din Calea Şagului, miercuri după-amiaza, chiar în fața judecătorilor care îl arestau pentru tentativă de omor calificat, susţin reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Mai mult, susţin aceştia, după pronunțarea sentinței, el i-a condus pe polițiștii de la Investigații Criminale la locul faptei și le-a povestit totul. Reprezentanții Poliţiei Timiș spun însă că acest lucru nu este adevărat.
O tânără care practica prostituţia a fost găsită moartă, în Timişoara, pe Calea Şagului. Cadavrul femeii a fost descoperit de doi bărbaţi, în noaptea de duminică spre luni.
ARAD - O tânără de 20 de ani s-a ales cu
dosar penal pentru prostituţie după ce a fost
prinsă marţi noaptea, de poliţişti
făcând sex cu un client. Bărbatul a
recunoscut în faţa oamenilor legii că a
plătit în schimbul raportului sexual. Maria
Elisabeta V. a fost prinsă în urma unei
acţiuni organizată şi
desfăşurată de poliţiştii din
cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale,
având ca scop prevenirea, combaterea şi
constatarea infracţiunii de prostituţie şi
proxenetism.
Prostituţia este una dintre „bolile” de
care suferă Timişoara, oraşul de cinci
stele. Aproape că nu există ieşire din
oraş mai circulată unde să nu îşi
facă de lucru tinere, care atrag bărbaţii
pentru a face sex pe bani.
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.