Angajații din Finanțe vor aștepta reunirea la nivel național a sindicatului Sed Lex pentru a hotărî ce acțiuni vor avea în continuare, după ce a fost decisă reorganizarea ANAF și eliminarea Direcțiilor Regionale. Oamenii au protestat, marți, spontan, adunându-se în holul sediilor regionale ale instituției, în mai multe orașe din țară.
Într-o mișcare decisă în ultimul moment, menită să atragă atenția asupra situației existente în sistemul de Finanțe din România, care se confruntă cu eliminarea celor opt structuri regionale create în urmă cu câțiva ani, angajații Direcției Regionale Timișoara au protestat din nou în holul instituției. Acțiunea a avut loc chiar în timpul dezbaterilor care au avut loc în comisiile reunite ale Parlamentului, în care Timișoara a fost dată ca exemplu negativ la nivel național, cum că s-ar împotrivi schimbărilor din sistem.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care este totodată şi preşedintele PNL Timiş, ţine să liniştească apele în legătură cu înfiinţarea Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice la Deva. Liderul liberalilor din Timiş susţine că a discutat cu "membri liberali ai Guvernului", fără a spune cu exact cu cine, şi că ar fi primit asigurări că această mutare este doar o variantă de lucru.
Scandalul regionalizării ANAF şi a stabilirii sediului regional al noilor structuri pentru zona de vest la Deva este departe de a se fi terminat. După cele anunţate de sindicalişti, iată că şi cei de la Ministerul de Finanţe îşi expun propria opinie. Iar aceasta spune clar: relaţia contribuabilului cu Finanţele nu se va schimba.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.