Reprezentanții sindicatului SANITAS s-au întâlnit luni la București și au decis organizarea mai multor acțiuni de pichetare pentru categoriile de personal din spitale al căror salariu nu va crește odată cu cel al medicilor. În Timiș sunt aproximativ 2.000 de angajați în această situație. Este posibil să se ajungă și la grevă.
Zeci de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș protestează în fața Consiliului Județean. Oamenii își cer sporurile înapoi, care le-au fost tăiate la începutul acestui an. Este vorba despre sporuri între 15 și 75 la sută din salariul de bază pe care angajații nu le mai primesc.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2