Vrei să renunți la fumat sau cafea? Îți dorești să adopți un obicei mai sănătos? Acceptă provocarea „Obicei Galantom” timp de 30 de zile. Nu doar că-ți faci un bine, dar susții și o cauză în care crezi. O echipă formată din 12 personalități din muzică, teatru și televiziune te va ajuta să-ți duci provocarea până la capăt.
Asociația Pro Infrastructură îi lansează o provocare noului ministru al Transporturilor, Lucian Bode, – să deschidă în șapte zile circulația pe lotul 3 Lugoj-Deva. Lotul „muzeu” de 21 de kilometri stă închis, deși a fost finalizată construcția la mijlocul lunii august 2019. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu a făcut recepția acestui lot, semnalând unele probleme, prin urmare a lansat o expertiză pe acest tronson. Noul ministru a declarat imediat după învestire că va da în trafic orice lot care este finalizat și recepționat.
În această campanie electorală, dezbaterile lipsesc cu desăvârșire, mai ales dacă ne referim la cele dintre principalii candidați la funcția de șef al statului. Premierul demis Viorica Dăncilă, candidat la Președinția României, a făcut un apel în vizita sa la Timișoara, către Iohannis, pentru a accepta o dezbatere de „unu la unu”...
Declaraţiile primarului Nicolae Robu făcute la inaugurarea pasajului Michelangelo, prin care îi avertiza pe grafferi că riscă sancţiuni aspre dacă vor desena pe pereţii acestuia au fost luate ca o provocare de artiştii stradali din Timişoara. Obiectivul este, însă, păzit zi şi noapte de poliţiştii locali.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.