tion.ro Web analytics

pti

Tion

Conform rapoartelor de specialitate, aproximativ 6.600 de persoane sunt afectate în țara noastră de Purpura Trombocitopenică Imună (PTI) - o boală autoimună care, deși descoperită în anul 1735, datorită subdiagnosticării sau a ignorării simptomelor sale, este aproape necunoscută în prezent. Pacienții sunt femei tinere, însă uneori pot fi afectați și copiii, explică medicii.

România

Reprezentanții Congresului american la București, mulțumiți de clarificările privind anularea alegerilor din România
Reprezentanții Congresului american prezenți marți la București au fost „mulțumiți” de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, informează surse politice pentru Agerpres.

Ştiri din Timiș

Orarul de Paști la muzeele din Timișoara
Cu ocazia zilelor libere prilejuite de Sărbătorile Pascale, muzeele din Timișoara, aflate în administrarea Consiliului Județean Timiș, vor avea orarul modificat.

Ştiri din Timiș

Asigurările au virat despăgubirea pentru Biserica arsă de la Muzeul Satului Bănățean
Marcel Marcu, directorul executiv al Direcției de Buget Finanțe din cadrul Consiliului Județean Timiș, a declarat, în ședința extraordinară de marți ce a avut loc în format online, că Biserica de la Topla de la Muzeul Satului Bănățean, mistuită de flăcări, avea asigurare.

Utile

Program prelungit pentru autobuze, firobuze și tramvaie în noaptea de Paște
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că, în noaptea de 19 spre 20 aprilie, adică în noaptea Învierii Domnului, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va extinde programul transportului în comun pentru a-i sprijini pe timișorenii care vor asista la slujbe.

România

Delegația Congresului SUA, în vizită la București. „Suntem aici pentru că această țară este importantă pentru noi"
O delegație a Congresului SUA, condusă de Vern Buchanan și formată din opt membri ai ambelor partide, se află la Palatul Parlamentului pentru discuții cu senatori și deputați români.

Ştiri din Timiș

Nu e ușor să înveți, dar e și mai greu dacă o faci dintr-un manual prost scris. Cercetători de la UVT vorbesc despre „obstacolele în calea învățării”
Manualele de limba și literatura română utilizate în prezent în școli „riscă să devină obstacole în calea învățării”, avertizează cercetători de la Universitatea de Vest din Timișoara. Cercetătoarea Mădălina Chitez a explicat pentru Tion cum, prin analizarea dificultăților pe care le întâmpină studenții, a constatat că problemele se resimt încă din mediul preuniversitar.

Ştiri din Timiș

UPDATE. Ruben Lațcău cere demisia directoarei Liceului Tehnologic de Vest, după ce a găsit „chiriași” în internat
La câteva ore după ce a postat un videoclip cu un control inopinat făcut la Liceul Tehnologic de Vest, Ruben Lațcău a oferit noi detalii despre cele descoperite. Edilul îi cere, cu această ocazie, demisia directoarei unității, Georgeta Horelu. UPDATE. Directoarea își dă demisia. UPDATE 2: Reacție oficială din partea IȘJ Timiș 1

Eveniment

FOTO. Terase fără acte, localuri unde se fumează și afaceri „pe șest”. Neregulile descoperite de Poliția Locală Timișoara
Terase fără autorizație, firme care funcționează fără aprobările necesare și localuri care ignoră legea anti-fumat – toate au fost descoperite de Poliția Locală Timișoara, în cadrul unei serii de controale desfășurate în primele luni ale acestui an.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici