Suporterii Baschet Club Timişoara nu vor să renunţe la Dragan Petricevic! În cursul serii de miercuri, aproximativ 100 de fani ai echipei bănăţene s-au adunat la locuinţa antrenorului bosniac şi i-au cerut să nu părăsească oraşul de pe Bega. În urma rezultatelor slabe ale echipei, conducerea administrativă a clubului a decis zilele trecute demiterea lui Petricevic.
Nicu Covaci a murit vineri seară, după câteva zile în care starea sa de sănătate nu a fost deloc bună. Primarul Dominic Fritz anunță că cei care vor să își ia rămas bun de la artist o vor putea face la Filarmonica „Banatul”, de la începutul săptămânii viitoare. În perioada următoare vor fi comunicate și alte detalii.
Admiratorii celui care a fost Tiberiu Ceia îi pot aduce un ultim omagiu vineri, între orele 11 și 19, când trupul neînsuflețit al marelui artist va fi depus la Ansamblul Profesionist Banatul din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș (Piața Libertății). Sâmbătă, 1 aprilie, la ora 12:00, pe platoul din Cimitirul Eroilor va avea loc slujba de înmormântare.
Jake Paul, o celebritate de pe YouTube care a trecut la boxul profesionist, l-a învins pe legendarul Mike Tyson, câştigând astfel o luptă între generaţii la categoria grea, scrie Hotnews.ro.
Sâmbătă, 16 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparaţii şi lucrări de întreţinere.
Sâmbătă, 16 noiembrie, puteți participa la un workshop de grafică, la tururi ghidate, la concerte sau la o seară de poezie.
1
SDM informează că vederea așternerii mixturii asfaltice în intersecția str. Constantin Brâncoveanu cu str. Ciprian Porumbescu, traficul va fi restricționat astfel:
Recomandarea de film din această săptămână este unul dintre cele mai recent lansate filme marca A24, „We Live In Time”.
Președintele Consiliului Județean Timiș s-a întâlnit, vineri, cu Florin Drăgan, rectorul UPT. La întrevederea cu Alfred Simonis au luat parte și suporteri din cadrul Asociației Druckeria.
3
ADVERTORIAL. O campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase se va desfășura în cartiere până la finalul anului, la solicitarea Primăriei Municipiului Timișoara. Astfel, municipalitatea a solicitat RETIM și ADID să organizeze puncte de colectare temporare unde timișorenii vor putea preda deșeuri voluminoase, de la mobilier de grădină, la elemente de tâmplărie și obiecte textile.