Desfășurare masivă de forțe, marți seara, la Timișoara. Dispeceratul unic al ISU Banat a declanșat planul roșu de urgență, după ce un autocar a lovit două autoturisme la ieșire din Timișoara, pe Calea Torontalului. Până la urmă, numărul mare de echipaje de intervenție s-a dovedit inutil, din moment ce a fost vorba doar de o tamponare și nimeni nu a fost rănit grav.
Răzvan Nedelcu, patronul firmei Îngerii Galbeni, a fost reținut de polițiștii timișoreni, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acesta a lovit cu mașina mai mulți tineri adunați să protesteze într-o parcare de pe strada Miresei, acolo unde angajații lui au blocat mașina unui profesor universitar. Nedelcu a fugit de la locul accidentului și s-a predat după câteva ore, timp în care a fost căutat peste tot de polițiști.
Azi în Timișoara
Joi, 14 noiembrie, puteți merge la un recital de orgă, la proiecții de film sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria de conferințe de popularizare a științei cu un nou eveniment dedicat iubitorilor de istorie și arheologie. Prelegerea de săptămâna viitoare îl are ca invitat pe Daniel Spânu, cercetător cu o vastă experiență în arheologie, care va explora semnificația simbolică și istorică a Tezaurului de la Pietroasa, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din România.
Capitală Culturală
John Malkovich urcă din nou pe scena Naționalului timișorean. Joi și vineri, va juca în trei reprezentanții ale spectacolului „The infamous Ramirez Hoffman”. Bilete se mai găsesc doar la spectacolul de joi, 14 noiembrie, de la ora 20 atât online, pe www.tntm.ro, cât și în format fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”.
Ştiri din Timiș
În perioada 12-15 decembrie, Harababura Fair deschide porțile unui târg de Crăciun alternativ, dedicat sustenabilității și cadourilor cu poveste.
Cinema
Asociația de la 4, a studenților de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara, vă invită la UPT Campus Creativ pentru a viziona documentarul „Tokyo Ride”.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat lansează Common Heritage – Catalogul Secession, care prezintă patrimoniul comun al orașelor din Euroregiunea DKMT. Lansarea catalogului va avea loc la sfârșitul săptămânii la librăria Cărturești Mercy.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Primăriei Moșnița Nouă spun că gestionarea deșeurilor este o prioritate pentru actuala administrație, dar și o responsabilitate pentru locuitorii comunei.
Ştiri din Timiș
Prorectorul Universității de Vest din Timișoara, Mădălin Bunoiu, a fost numit membru al Comitetului European Science Advisors Forum (ESAF) în cadrul Adunării Generale de la Roma.