Problemele din Piața Traian au ajuns și la Comisia Europeană. Primarul Nicolae Robu susține că a fost sesizat de un reprezentant al Comisiei Europene, după scandalul de la începutul acestei săptămâni din zona Traian. Vă reamintim, Robu a descins luni în zonă, în urma incendiului care ar fi fost provocat vinerea trecută la o casă în care deține apartamente și municipalitatea.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, însoţit de viceprimarul Dan Diaconu, a împărţit, sâmbătă, 300 de ghiozdane şi rechizite elevilor, în special de etnie romă, de la Şcolile Generale Nr. 1 şi 15 din Timişoara. Prin această acţiune caritabilă finanţată cu 15.000 de lei de societăţile din subordinea Primăriei Timişoara, Robu susţine că a încercat două lucruri: să îi ajute pe copiii defavorizaţi din municipiu şi să demonstreze că nu e rasist, după ce Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării l-a amendat cu 2000 de lei.
Ştiri din Timiș
Timișorenii se pot aproviziona pentru mesele Crăciun și Revelion cu fructe, legume, brânzeturi, murături și multe altele din piața volantă de la Stadion.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara va negocia achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului „Traian Vuia”. Este vorba despre pachetul de 20% deținut de Fondul Proprietatea.
Ştiri din Timiș
Lugojul va beneficia de un nou parc în cartierul Herendești, finanțat integral din fonduri europene.
Ştiri din Timiș
Instituțiile Financiare Nebancare (IFN) oferă o alternativă rapidă și accesibilă pentru obținerea unui credit online, mai ales atunci când ai nevoie de bani urgent. Totuși, înainte de a face acest pas, este esențial să te informezi corect. Alegerea unui credit online fără a înțelege pe deplin termenii și condițiile poate duce la costuri ascunse sau dificultăți financiare ulterioare. Iată cinci întrebări importante pe care ar trebui să le adresezi unui IFN înainte de a semna contractul.
Ştiri din Timiș
Joi, 18 decembrie, a avut loc în Piața Operei, la Târgul de Crăciun, concertul de colinde a minorităților conviețuitoare.
Ştiri din Timiș
Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în privința securității cibernetice, lecțiile învățate după perioada pandemiei sunt câteva dintre temele analizate de Ligia Ardelean, country manager al Atos România, la finalul unui an provocator pentru industria IT.