Elena Udrea sustine ca a scapat de datoria de trei milioane de euro, pe care o avea la banca si care ii provoca insomnii. Ministrul dezvoltarii regionale si turismului a pus cu ceva vreme in urma de-o mica afacere imobiliara, insa socotelile ei au fost date peste cap de criza. "Acum nu mai am nici terenul, nici creditul", a anuntat Udrea.
Firmele şi persoanele fizice care au în derulare contracte de credit la băncile din judeţul Timiş nu mai fac faţă la plata ratelor. Valoarea sumelor restante a crescut tot mai mult, iar după prima lună a anului 2012 se apropie de un miliard de lei.
După o lună în care cifrele arătau o scădere a sumelor restante la creditele acordate de băncile din Timiş, valoarea banilor neplătiţi la timp de cei cu asemenea contracte de finanţare a început din nou să crească. Oamenii caută diferite metode să scape de probleme, iar plata în mai multe etape a ratei pare să fie soluţia cel mai des adoptată.
Moda finanţărilor luate de români în franci elveţieni îşi arată în ultimele luni „roadele”. Mulţi timişoreni au ales să-şi achiziţioneze locuinţe cu ajutorul unor credite luate în franci elveţieni. Sumele contractate în moneda exotică, destul de puţin prezentă pe piaţa bancară românească în urmă cu ceva ani, sunt acum destul de greu de rambursat.
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.