Vorbim, bineînţeles, despre timişorenii care nu au călătorit deja cu tramvaie moderne în alte oraşe civilizate. Aşa cum tion.ro anunţa încă de zilele trecute, cele două tramvaie reabilitate ale RATT – tramvaiele „Armonia” - au fost puse luni în circulaţie, de Ziua Timişoarei. Unul se află încă în teste, iar celălalt este folosit de călători pe linia 6. Alte şapte tramvaie vechi urmează să fie trimise în curând spre reabilitare.
Căldură mare, lume multă care se înghesuie, transpiraţie, atmosferă irespirabilă... Cititorii tion.ro reclamă faptul că sunt nevoiţi să stea ca sardelele în tramvaiele de pe linia 4 în anumite intervale orare, şi asta după ce Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT) a decis să treacă la programul de vacanţă. Aşa că unele tramvaie circulă acum doar cu un vagon...
Timişorenii le-au văzut, au urcat în ele, dar încă nu se ştie când vor putea călători cu ele, în condiţii civilizate. Vorbim despre cele două tramvaie din parcul RATT care au fost reabilitate cu peste 1 milion de euro. Tramvaiele Armonia au ajuns la Timişoara în urmă cu aproape o lună şi de atunci sunt tot în teste şi stau în depou. Oficialii RATT nu pot spune cu exactitate când vor fi puse în circulaţie.
Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) anunţă devierea tramvaielor de pe mai multe linii, vineri seara, pentru că va fi pus în circulaţie un tramvai de epocă cu ocazia Zilelor Cartierului Fabric. Timişorenii se vor putea plimba cu bătrânele vagoane cunoscute ca „Gemenele”.
Timişorenii se plâng de faptul că în această perioadă au ajuns să facă saună în unele dintre mijloacele de transport în comun. Mai mult decât atât, cititorii ne-au sesizat că în tramvaiul de pe linia 2, de exemplu... se dă căldură şi vara. Reprezentanţii RATT nu-i contrazic, dar spun că nu au ce face cu vechile tramvaie, problemele urmând să fie rezolvate de-abia odată cu reabilitarea lor, în timp.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
România
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
1
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Ştiri din Timiș
Călătoria din Timișoara cu trenul în orașul maghiar Szeged va fi posibilă în următorii ani. Consilierii județeni au votat, miercuri, proiectul „Szeged-Timișoara Dream Railway” („Cale ferată de vis Szeged-Timișoara”).
1
România
Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi la Palatul Cotroceni.
4
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne explică cum funcționează tonometria, o procedură care ajută la prevenirea pierderii vederii. Procedura este disponibilă pentru pacienți în ambulatoriul spitalului.
Capitală Culturală
Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, vor avea loc o serie de evenimente în perioada 13-15 decembrie. În oraș va fi prezent și Sulyok Tamás, președintele Ungariei.
Utile
Compania de termoficare Colterm se ocupă, în baza unui contract cu Primăria TImișoara, de reparațiile din clădirile municipalității. În acest an, până pe 27 noiembrie, au fost peste 150 de astfel de intervenții, compania primind peste 1,3 milioane de lei pentru acestea.