După ce au dat 30.000 de euro pe două minibuze electrice, iar vehiculele stau garate de un an, pentru că nu pot fi înmatriculate, reprezentanţii Primăriei Timişoara s-au gândit să le pună în circulaţie... măcar la Zoo şi în Parcul Copiilor. Consilierii locali şi-au dat joi acordul ca cele două maşinuţe să fie date în administrarea RATT.
După modelul altor oraşe europene, timişorenii ar putea beneficia de un card universal, cu care să poată avea acces atât în mijloacele de transport în comun, aşa cum se întâmplă în prezent, dar şi în muzee sau la Grădina Zoologică. Ideea a fost lansată nu de conducerea Primăriei Timişoara, ci de un consilier local, aşa că rămâne de văzut dacă va fi adoptată.
Modificări în circulația mijloacelor de transport în comun, începând de săptămâna viitoare, la Timișoara. Reprezentanții Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT) anunță că de luni trec la programul de vacanță, ceea ce înseamnă că tramvaiele, autobuzele și troleibuzele puse în circulație vor fi mai puține și vor circula și cu o altă frecvență.
Eveniment mare la Timişoara, luna aceasta vor veni în sfârşit cele două tramvaie reabilitate, care ar trebui să facă diferenţa faţă de hârburile care circulă acum pe străzile urbei, primite de la nemţi în timpul fostei administraţii. Cel puţin asta promit autorităţile locale, care dau asiguări că vehiculele vor arăta ca cele noi şi moderne şi vor oferi şi aceleaşi condiţii de confort. Oficialii primăriei plănuiesc să organizeze un eveniment special pentru a prezenta ”minunea”.
Timişoara are un sistem de închiriere a bicicletelor în regim self-service începând din această lună. Vorbim despre bicicletele care pot fi închiriate din staţiile RATT şi pot fi folosite cu ora. Pentru că sistemul VeloTM este la început, reprezentanţii primăriei vor să afle de la utilizatori care sunt problemele pe care le întâmpină şi ce cred ei că ar trebui să se schimbe.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2
România
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
3
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.