tion.ro Web analytics

La RATT se fac demersuri pentru înfiinţarea unui corp de agenţi de intervenţie, pază şi ordine în mijloacele de transport în comun. Aceşti agenţi ar urma să-i înlocuiască pe vechii controlori. Personalul a fost selectat parţial şi şi-a preluat deja atribuţiile. Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara ar vrea să îi îmbrace pe agenţi în uniforme asemănătoare cu cele ale poliţiştilor.
Probleme în circulaţia mijloacelor de transport de pe anumite linii din Timişoara, care sunt supraaglomerate la orele de vârf. Cititorii ne-au sesizat că pe linia 4 a circulat, în ultima săptămână, la orele dimineţii, un tramvai cu un singur vagon, călătorii fiind nevoiţi să se înghesuie pentru a putea ajunge la destinaţie. Reprezentanţii RATT spun că la orele de vârf circulă tramvaie cu două vagoane, dar că... vor studia problema.
Timişorenii care circulă cu tramvaiul sunt deja îngroziţi la gândul că iarna îşi va intra în drepturi şi vor sta în frig, pe scaune reci bocnă, în aceste mijloace de transport în comun. Conducerea RATT dă asigurări că va fi căldură în tramvaie... în măsura posibilităţilor, pentru că încălzirea se face cu aeroterme vechi, care se defectează des. Directorul Regiei, Ioan Goia, crede că problema va fi rezolvată doar odată ce vom avea tramvaie reabilitate sau... noi. Autorităţile locale nu s-au gândit însă de la bun început la asta şi costurile cu reabilitarea vechilor vagoane ar putea creşte!
Începând de săptămâna viitoare, de luni, 1 decembrie, Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT) va prelungi traseele tramvaielor de pe liniile 5 şi 6. În cazul tramvaielor de pe linia 5 o porţiune din traseu va fi comună cu cea a mijloacelor de transport în comun de pe linia 1, iar în cazul celor de linia 6 traseul va fi parţial comun cu cel al tramvaielor de pe linia 2.

Ştiri din Timiș

Fritz: „Nu va putea fi posibilă o renumărare exactă a acestor voturi”
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea. 3

Capitală Culturală

Intrare gratuită la Muzeul Național al Banatului de Sf. Andrei și Ziua Națională a României
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.

Ştiri din Timiș

S-au găsit noi ocupanți pentru trei dintre cele șapte spații comerciale scoase la licitație de Primăria Timișoara
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.

România

Vicepreședintele ANCOM s-a sucit și nu mai vrea suspendarea TikTok în România: „Am exagerat”
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro. 2

România

CSAT a constatat: Au fost influențate alegerile prezidențiale în România, iar TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea primului tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Administrația Prezidențială, potrivit Hotnews.ro. 2

Ştiri din Timiș

Petrecere caritabilă pentru a aduce speranță și bucurie în viața copiilor și familiilor defavorizate din Timiș
Ladies' Circle 19 Timișoara, împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, organizează o petrecere caritabilă cu ocazia Crăciunului. Fondurile vor merge către familiile nevoiașe din Folea și copiilor de la Centrul Rezidențial Sfântul Nicolae din Peciu Nou.

Ştiri din Timiș

Un milion de lei puși la bătaie de Primăria Giroc pentru actualizarea PUG-ului comunei
Primăria Giroc a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru actualizarea planului urbanistic general (PUG). Pune la bătaie puțin sub un milion de lei, fără TVA.

Eveniment

Doi bărbați fără adăpost au ajuns în arest după ce au incendiat mai multe lucruri într-o casă părăsită din Timiș
Doi bărbați fără adăpost, care locuiau într-o casă părăsită din comuna Lenauheim, au dat foc la mai multe lucruri astfel că au fost reținuți de oamenii legii.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici