Amendă de 2.175 lei și permis suspendat pentru trei luni pentru un tânăr de 24 de ani, pe drumul Timișoara-Lugoj. El a fost prins de radar că circula cu peste 140 de kilometri la oră și a depășit neregulamentar, pe trecerea de pietoni. Zeci de șoferi au primit amenzi, de 1 mai, pe DN6 și DN59, în Timiș.
Verificări ale polițiștilor timișeni de la rutieră, marți dimineață, la Timișoara. Oamenii legii au amplasat filtre și au făcut controale în Calea Lugojului și Calea Șagului pentru depistarea celor care au un comportament agresiv în trafic, dar și a celor care nu respectă normele rutiere în general. UPDATE: Zeci de amenzi pentru șoferi și pietoni, în numai două ore.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.